Nordwand

Scris de Ovidiu Ciutescu pe August 10, 2014

dan-voiculescuVerdictul final, în dosarul “Voiculescu – privatizarea ICA“, reprezintă cea mai dură sentință pe care o primește un român după venimentele din 1989. Privită contradictoriu de către societate, decizia instanței se vrea o ușă deschisă în soluționarea altor inginerii financiare și matrapazlâcuri.

 

În ziua în care Justiția anunța actul de dreptate am avut ocazia să văd Nordwand. Este vorba despre un film german, produs în 2008 de către Philipp Stölzl. Pelicula spune povestea a doi alpiniști, Toni Kurz și Andi Hinterstoisser, personaje care în 1936 au încercat să cucerească legendarul vârf european Eiger. Povestea, o adevărată dramă, ne arată doi soldați ai Reich-ului, pasionați de munte, dar și cu valori morale solide. Doi oameni care aleg să nu mai parcurgă ultimii 300 de metri ai ascensiunii, și să salveze viața unui alt alpinist, Edi Rainer. Povestea se termină prost, niciunul dintre eroii ascensiunii montane nereușind să ajungă în viață la poalele muntelui. Mai mult, Toni Kurz moare, agonizant, chiar în fața iubitei, atârnând de o coardă

 

De ce această poveste într-un subiect plin de “motani”, înșelăciuni, mitocănii și controverse sociale? Măcar pentru faptul că, prin decizia de încarcerare și de confiscare a averii – oficiale – a familiei lui Dan Voiculescu, Justiția ne promite că s-a lepădat de vechile metehne, că vom mai avea parte de foarte multe astfel de acte de dreptate. Temerea mea este – și îmi doresc să fie alungată – că totul se va termina prost, că actul de justiție va sfârși mizerabil, în fața prostimii – dornică de un pahar de dreptate. Că, dacă vreți, va avea soarta lui Toni Kurz în fața Luisei Fellner.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>