Nişte alţi câini, bancherii

Scris de Ovidiu Ciutescu pe September 6, 2013

Drama copilului sfâşiat de maidanezi în parcul Tei din Capitală a pus pe jar o întreagă ţară.  Politicienii şi-au amintit că este un motiv numai bun de duel, administraţia Capitalei şi-a găsit ocupaţie nouă – prin organizarea unui referendum – , presa mai schimbă ruginitele teme despre politică sau frizurile vedetelor, iar pensionarii de la bloc au motiv numai bun de dezbateri în lipsa banilor pentru pâine şi medicamente.

Nu am să reiau această temă, a câinilor vagabonzi, pentru că este prea dureroasă – prin prisma nenorocirii de acum câteva zile. M-aş inflama suplimentar şi v-aş întrista şi mai mult viaţa, şi aşa neagră din pricina problemelor economico – sociale cu care vă confruntaţi.

Am să scriu două rânduri despre alţi „câini”. Anume, bancherii. Specie scăpată de sub control, prosperă mai ales în perioade de criză financiară şi nesimţită mai rău decât maidanezii lasaţi de Dumnezeu cu un grăunte de judecată.

Şi am ales să mă leg de ei, de GarantiBank în particular, pentru că mi se pare impardonabil ca în anul de graţie 2013, când societăţile susţin că îşi periază clientul mai ceva ca pe covoarele din sufragerie, când cinstitele bănci urlă – prin glasul spoturilor publicitare – că tot ceea ce fac e la vedere şi în folosul clientului, mi se pare impardonabil ca…. ele să comită o greşeală. Şi mai grav, una pe care să o rezolvi prin negociere, iar apoi să îţi blocheze cardul pe motiv client – problemă! Şi, încă un ŞI, atunci când suni la departamentul de RELAŢII CU PROŞTII ( a se citii CLIENŢII!!! ), un neica nimeni să îţi râdă în nas şi să îţi spună: „Tu ( că dumneavoastră nu s-a inventat la Garanti!) nu înţelegi că asta e procedura standard? Nu am ce îţi face!”

Halal bancă, halal societate!

 

Ovidiu Ciutescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>