Dragă 2015, ce ne-aduci bun? Că de războaie şi dezastre ne-am săturat

Anul nou tocmai s-a încheiat. Sticla goală de şampanie zace într-un colţ...

NATO, mirajul protectorului absolut

În urmă cu un deceniu România reuşea să devină membru al Alianţei...

Ultimele postari

Mai ușor cu civismul pe scări

Civismul românesc e o mare gogoașă cu peltea, iar pelteaua asta nu e nimic altceva decât o lașitate dulceagă care ne permite să fim comozi, în culcușul nostru pufos de cocă și să nu avem, ferească cerurile!, scandal!

londra

Braţ la braţ cu naziştii!

„Nu joacă rău pentru un imigrant român” – au dictat comentatorii meciului dintre Arsenal şi Tottenham, referirea fiind directă la adresa fundaşului Vlad Chiricheş. Revoltătoare, remarca pare să treacă neobservată în rândul mediilor politice şi diplomatice din România.

betie generala

Permanent decembrie

Trebuie să recunosc, am stat destul de mult să mă gândesc la tema pe care să o abordez în acest editorial. Am vrut să scriu despre frumoasa nebunie a lui Grigore Leşe – care umple Ateneul Român chiar în ziua de Crăciun – sau despre...

ungaria

Un român sătul de “Attila”!

“O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.” – spunea cu ani în urmă...

apa

… când apa ucide!

Atât de necesară vieţii, apa poate deveni un factor de contaminare, de favorizare a apariţiei diferitelor boli. De exemplu, consumul de apă din pahare sau sticle din plastic ar putea fi cauza apariţiei de migrene, arată un studiu realizat la o universitate din Statele Unite....

1 decembrie ziua nationala a romaniei

La mulţi ani, România!

Astăzi am ales să nu fiu indignat. Nu că nu aş avea de ce să o fac, dar mă găndesc că e mai important să mă bucur, alături de voi, decât să mă supăr din cauza nenorocirilor de care ne lovim cotidian. Aşa că… am...

mutu drogat

Adi Mutu, un imens talent… drogat!

Mihai Eminescu inhala eter, iar Emil Cioran fuma ( rar, ce-i drept!) marijuana. Ambii fac parte din galeria universală de valori culturale ale umanităţii. Nu au ajuns acolo pentru aceste ieşiri, ci pentru că ele nu le-au afectat vreodată comportamentul public, iar creaţiile lor sunt...

DNA, Tolontan, Fonduri Europene

Iureş imens pe baza banilor publici, cheltuiţi pentru „Gala Bute”. Indiferent cum se încearcă justificarea decontului cu organizarea acestui eveniment, dă cu virgulă: un milion de euro s-au evaporat ca prin minune.

jobs

Pro Daily Express

Ideile de faţă îmi vor aduce, cu siguranţă, multe înjurături. Dar le supun opiniei publice pentru că am convingerea că nu greşesc atunci când refuz să îl susţin pe eurodeputatul Cătălin Ivan în războiul pe care îl duce cu publicaţia Daily Express, în sălile Parlamentului European.