La mulţi ani, România!

Scris de Ovidiu Ciutescu pe November 29, 2013

1 decembrie ziua nationala a romanieiAstăzi am ales să nu fiu indignat. Nu că nu aş avea de ce să o fac, dar mă găndesc că e mai important să mă bucur, alături de voi, decât să mă supăr din cauza nenorocirilor de care ne lovim cotidian. Aşa că… am să mă opresc asupra unui eveniment: Ziua Naţională a României!

1 Decembrie va fi sărbătorit, tradiţional, cu paradă militară. Peste 2.000 de soldaţi din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11:00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Defilarea se va produce în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

parada ziua nationala

O pată de culoare o vor reprezenta cei aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite ale Americii, care vor defila alături de ostaşii români. Pe sub Arcul de Triumf vor mai trece peste 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piaţa. Ziua Naţională a României va continua cu ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. Acestea se vor produce cu începere de la ora 18.00. Începând cu aceeaşi oră, militari din Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – B-dul Regina Elisabeta – B-dul Eroilor Sanitari – Şoseaua Cotroceni – B-dul Iuliu Maniu – B-dul Vasile Milea – B-dul Timişoara.

 

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări, ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori şi solemnităţi de retragere cu torţe în garnizoanele unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

 

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.

 

Repetiţia generală a paradei va avea loc astăzi, 29 noiembrie, în Piaţa Arcului de Triumf, începând cu ora 10.00. Aşa că aveţi grijă cum vă programaţi deplasaări spre această zonă a Capitalei, restricţiile de circulaţie putând să vă încurce serios socotelile.

 

***

 

Jurnaliştii care doresc să asiste la repetiţia generală vor fi aşteptaţi vineri, începând cu ora 10.00, la Arcul de Triumf, prilej cu care vor putea fi ridicate şi ecusoanele de acces pentru paradă.  Accesul jurnaliştilor care doresc să asiste la parada militară din Piaţa Arcului de Triumf se va face doar prin Bulevardul General Constantin Prezan (Piaţa Charles de Gaulle), până la ora 10.00.

 

Ce puteţi face în Bucureşti pe 1 decembrie?

 

-          De ziua României, bucureştenii sunt asteptaţi la Academia Militară pentru a sărbători cu produse tradiţionale şi voie bună

-          „Lumea mea e România!” – Ediţie Specială a Ştirilor la TVR1, de 1 Decembrie

-          Arcul de Triumf, deschis vizitatorilor pe 29, 30 noiembrie şi de Ziua Naţională. Intrarea este liberă!

-          Românii sunt asteptati pe 1 Decembrie să viziteze sediul Guvernului cu ocazia celei de-a doua ediţii a “Zilei porţilor deschise” la Palatul Victoria

-          “Ziua Porţilor Deschise” la Parlament, în 1 Decembrie

-          Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc 2013 / 1 Decembrie 2013, Parcului „Alexandru Ioan Cuza” (fost IOR), începând cu ora 9:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>