Declaratia de independenta a Statelor Unite ale Americii (4 iulie 1776)

Scris de admin pe March 17, 2011

Cand in cursul evenimentelor umane, a devenit necesar ca poporul nostru sa dizolve bandele politice care l-au legat de un altul si sa-si asume intre puterile de pe Pamant starea de separare si egalitate cu care legile naturii si ale lui Dumnezeu il indreptateste un respect decent al opiniei umanitatii ii cere sa declare cauzele care il determina la separare.

Noi sustinem ca aceste adevaruri sunt de la sine evidente, ca toti oamenii sunt creati egali, ca ei sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, ca printre acestea sunt: Viata, Libertatea si dreptul la Fericire. Pentru apararea acestor drepturi au fost instituite guverne intre Oameni, care isi deriva puterile chiar in consensul celor guvernati. Astfel incat, ori de cate ori, oricare forma de guvernamant devine distructiva acestor scopuri este Dreptul Poporului sa o schimbe sau s-o inlature si sa instituie un nou guvern, bazandu-si intemeierea sa pe astfel de principii si organizandu-si puterea astfel incat, sa asigure in modul cel mai eficient Siguranta si Fericirea sa. Fara indoiala prudenta va dicta ca guvernele instituite de mai multa vreme sa nu fie schimbate din motive neintemeiate, usoare, trecatoare; si in concordanta cu experienta acumulata, sunt mai dispusi sa sufere cand raul este suportabil decat sa-si ceara drepturile prin abolirea formelor de guvernare cu care sunt obisnuiti. Dar cand un lung sir de abuzuri si uzurpari urmarind in mod invariabil acelasi scop dau la lumina intentia de a le transforma intr-un Despotism absolut, este dreptul lor, este datoria lor sa inlature un astfel de Guvern si sa asigure noi aparatori ai sigurantei lor viitoare.

Astfel s-a intamplat cu aceste colonii si suferinta  lor rabdatoare; si astfel se impune acum necesitatea care le obliga sa-si schimbe vechiile Forme de Guvernare. Istoria actualului rege al Marii Britanii este o istorie de uzurpari si de nedreptati repetate, toate avand scopul direct de a stabili o Tiranie absoluta peste aceste State. Pentru a dovedi aceasta sa lasam faptele sa vorbeasca.

El a refuzat sa aprobe Legea, cea mai necesara si importanta pentru bunul public.

A interzis guvernatorilor sa aprobe legi de o importanta imediata si urgenta, daca nu suspedate pana cand se obtinea aprobarea regelui; si cand erau astfel suspendate le neglija in mod intentionat sa le acorde atentie.

El a refuzat sa aprobe ale legi pentru buna convietuire a marilor comunitati de oameni, daca oamenii aceia nu-si pierd dreptul de Reprezentare in Legislatie un drept inestimabil pentru ei si de speriat numai pentru tirani.

El a convocat grupuri lagislative in locuri neobisnuite, neconfortabile si departe de locul inregistrarilor lor publice, pentru singurul motiv de a-i obosi prin  supunerea la masurile sale.

El a dizolvat in mod repetat camerele reprezentative pentru a se opune cu o hotarare barbateasca drepturilor oamenilor.

A refuzat mult timp dupa astfel de dizolvari sa-i lase pe altii sa fie alesi; de unde Puterile Legislative, incapabile de Anihilare, s-au intors catre oamenii cei multi pentru practicarea lor; Statul ramanand in acest timp expus agresiunii si tuturor pericolelor rezultate din lipsa legilor si convulsiilor din interior.     Regele a făcut eforturi sa împiedice populaţia din aceste state; in acest scop, obstructionand Legea Naturalizărilor Străinilor refuzând sa aprobe altele pentru încurajarea migrării lor aici si impunând condiţii pentru noile Impropritariri de Terenuri.

A obstrucţionat administrarea justiţiei refuzând acordul sau la legile pentru stabilirea Puterilor Judiciare.

A făcut ca judecătorii sa depindă numai de voinţa Sa, pentru a-si păstra funcţia si nivelul salariilor. A infiinat o mulţime de noi funcţii si a trimis mare număr de oficiali ca sa conducă oamenii de aici si sa le ia averile.

A păstrat pe timp de pace o armata in funcţie fara consimtamantul legislaţiilor noastre.

A făcut eforturi sa redea militarilor  independenta si superioritate puterii civile.

S-a unit cu alţii pentru a ne supune unei jurisdicţii străine de constituţia noastră si necunoscuta de ligile noastre, dându-si consimtamantul la Actele lor de pretinsa legislaţie: pentru găzduirea unor mari corpuri de armata; pentru protejarea lor, printr-un proces formal de judecare a oricăror crime pe care le comit asupra locuitorilor din aceste state; pentru ruperea legăturilor comerciale cu întreaga lume; pentru impunerea de taxe fara consimtamantul nostru; pentru privarea noastră, in multe cazuri, de avantajele Judecării cu juraţi; pentru ducerea noastră peste mari pentru a fi pedepsiţi datorita unor pretinse ofense; pentru abolirea sistemului liber al legilor englezeşti in provincia învecinata stabilind acolo un guvern arbitrar si lărgindu-i graniţele astfel încât sa ne dea imediat un exemplu si sa pregătească instrumentul pentru introducerea aceleeasi guvernări absolute si in aceste Colonii; pentru înlăturarea Constituţiei noastre, abolirea celor mai valoroase legi ale noastre si modificarea fundamentala; pentru suspendarea legislaturilor noastre si autoinvestire cu putere legislativa asupra noastră in toate cazurile. A anulat guvernul de aici declarându-ne in afara protecţiei sale si pornind război împotriva noastră.

Ne-a atacat pe mare, ne-a distrus coastele, ne-a ars oraşele si a distrus vieţile oamenilor nostrii.

In timpul acesta el transporta imense armate de mercenari străini pentru a-si completa activitatea distructiva si tirania deja începute in împrejurări de cruzime si perfidie cu greu egalate de cele mai barbare epoci si complet nepotrivite cu un conducător al unei naţiuni civilizate.

I-a constrâns pe concetatenii noştri facuti prizonieri pe mare sa întoarcă arma împotriva tarilor sa devină ucigaşii prietenilor si fratiilor lor sau sa se sinucidă.

A produs o insurecţie interna si s-a străduit sa aducă asupra locuitorilor de la frontierele noastre toate nenorocirile produse de sălbăticia indienilor, a căror binecunoscuta regula este distrugerea fara discernământ a oamenilor de orice vârsta, sex si condiţie sociala. In fiecare etapa a acestei oprimări noi am depus plângere pentru redresare in termenii cei mai umili: la fiecare din petiţiile noastre ni s-a răspuns numai cu injurii. Un rege al cărui caracter este mascat de orice act care poate defini tirania este nepotrivit pentru a fi conducătorul unui popor liber. N-am avut intenţia sa-i implicam aici pe fraţii noştri britanici ci i-am avertizat din când in când de încercările legislaţiei lor de extindere asupra noastră a unei jurisdicţii lipsite de garanţie. Le-am amintit de împrejurările imigrării si stabilirii noastre aici. Am apelat la mărinimia si justiţia natala si am implorat prin legăturile noastre comune sa dezavueze aceste nedreptati care in mod inevitabil, vor întrerupe legăturile noastre. Nici ei  nu au auzit vocea dreptatii si a sângelui. Trebuie de, aceea, sa consimţim din necesitate care anunţa separarea noastră si trebuie sa-i declaram, ca pe restul, omenirii, duşmani in război si in pace prieteni.

De aceea, noi reprezentaţii Statelor Unite ale Americii adunaţi la Congresul General, invocând pe Judecătorul Suprem al omenirii pentru corectitudinea intenţiilor noastre, in numele si cu autoritatea oamenilor de buna credinţa din aceste colonii dam publicitatii si declaram solemn ca aceste colonii unite sunt si de drept ar trebui sa fie State Libere si Independente; ca sunt absolvite de supunere fata de coroana britanica; si ca legătura politica dintre ele si Marea Britanie este si ar trebui sa fie in totalitate dizolvata; si ca in calitate de state libere si independente sa declare război, sa încheie pace sa contacteze alianţe sa stabilească comerţul si sa facă toate celelalte acte si lucruri pe care orice stat independent are dreptul sa le facă.

Si pentru a sprijini aceasta declaraţie, cu o credinţa neclintita in protecţia Puterii Divine, promitem sa ne apăram viata, averea si onoarea cea sfânta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>