Venituri banesti mai mici decat cheltuielile in trimestrul al III-lea

Scris de admin_2 pe January 5, 2012

Venitul banesc mediu lunar al unei familii a fost mai mic decat cheltuielile medii lunare in trimestrul al III-lea 2011, potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie realizate de Institutul National de Statistica.

In trimestrul al III-lea 2011, veniturile banesti au fost, in medie, de 2012 lei lunar pe gospodarie (700 lei pe persoana), iar cheltuielile totale au fost de 2167 lei lunar pe gospodarie (754 lei pe persoana).

Ceea ce i-a salvat pe romani sunt veniturile in natura, de 390 lei lunar pe gospodarie (135 lei pe persoana). Veniturile totale medii lunare s-au ridicat la 2402 lei pe gospodarie si 835 lei pe persoana.

Salariile si celelalte venituri asociate lor au format cea mai importanta sursa de venituri (50,0% din veniturile totale ale gospodariilor).

La formarea veniturilor totale ale gospodariilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestatii sociale (24%), veniturile din agricultura (3,6%), veniturile din activitati neagricole independente (2,8%) si cele din proprietate si din vanzari de active din patrimoniul gospodariei (1,7%). O pondere importanta o detin si veniturile in natura (16,2%), in principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (14,4%).

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>