Un român sătul de “Attila”!

Scris de Ovidiu Ciutescu pe December 15, 2013

ungaria“O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.” – spunea cu ani în urmă marele Petre Ţuţea.

Cam aşa văd eu treburile între cele care se întâmplă în aceste momente între încercatul popor roman şi partea de maghiarime care îşi trădează, cu fiecare respiraţie, originea nomadă.

Până la urmă, deşi nu sunt vreun pui de Ţuţea, nu pot să nu strâmb din nas atunci când mă gândesc că încă din vechime ne-a fost ruşine să ne alăturăm la nivel de cultură. Fie şi pentru faptul că dacii îl avea pe Zalmoxis iar nomazii huni se închinau la custura plină de sângele triburilor germanice pe care le alungau din calea pe care şi-o creau spre Estul Europei.

Pentru prima dată în viaţă am să las furia să se reverse, şi am să spun că mândria acestui popor ar trebui apărată de cei care îl conduc. Din păcate… Aceşti oameni ar trebui să îşi amintească de gloria înaintaşilor, de faptul că Herodot vorbea de aceste pământuri ca de nişte locuri sacre, pe care titani îşi făureau cetăţile şi scaunele domniei lor. Că în timp ce noi mestecăm cu nesaţ legendele străbunilor, ungurimea se împiedică de Attila sau de Endre Vas, că una e ca prin aceste vene să curgă sânge de Ciprian Porumbescu şi alta e să stai în mijlocul pustei şi, vorba lui Cioran, să scremi ca să îţi vină…

Vreau să mă scuze acele milioane de unguri care se vor simţi lezaţi de aceste rânduri. Nu lor le sunt adresate cuvintele de mai sus. Ele le sunt dedicate celor care susţin naţionala de handbal feminin a Ungariei la Campionatele Mondiale. Acelor nesimţiţi care au cutezat ca în loc să îşi vadă de treabă şi să o aplaude pe frumoasa Anita Gorbicz,  să-şi arate jegoasa parte dorsală în timpul intonării Sfântului Imn Naţional al României. Aceste rânduri le sunt adresate inclusiv insipizilor noştri politicieni care, deşi au văzut imaginile publicate de mass media, au preferat să-şi bage căpăţânile în borhotul lăsat în urmă de caii hunilor în umă cu aproape două milenii.

Mă tot uit de atâţia amar de ani şi încerc să înţeleg ce greutate poate să apese pe umerii noştri  încât înghiţim pe tăcute mizeria făcută de mai esticii noştri vecini. De ce, vorba lui Ţuţea, nu ne luăm dreptatea în mână şi să-I înfruntăm. Ne tem de ei?  De ce? “Numai dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ore se pişă în Budapesta” – zicea marele nostru Petre Ţuţea. De ce tremurăm şi acceptăm mizeria? Ne pot răspunde vitejii din capul statului. Sau rămân în continuare struţi?

Eu, unul dintre cele 22 de milioane de români, m-am săturat de această mizerie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>