Tu ce vrei, Marcele?

Scris de Ovidiu Ciutescu pe February 4, 2014
Marcel Puşcaş vrea să devină preşedinte al FRF. Oare aşa să fie?

Marcel Puşcaş vrea să devină preşedinte al FRF. Oare aşa să fie?

O singură lună de domnie a mai rămas pentru Mircea Sandu. O singură lună în care Sandu mai împarte dreptatea peste fotbalul românesc. Unul pe care l-a coborât până la cel mai slab nivel închipuit vreodată de microbistul român. Dar nu despre asta vreau să vorbesc…

Sfârşitul anului 2006 îl găsea pe Ionuţ Lupescu în poziţia de contracandidat al lui Mircea Sandu în fruntea FRF. La vremea respectivă fostul mare închizător al naţionalei visa să aducă spiritul german în fruntea celui mai iubit sport de pe meleagurile mioritice. Tot la vremea respectivă Mircea Sandu îşi făcea planuri: nu de a câştiga alegerile la şefia FRF.  Ele nu reprezentau o luptă reală pentru fostul „student”, iar Lupescu părea că este singurul care nu înţelege asta.

A urmat o întâlnire ( la care am avut onoarea să particip!) între Ionuţ Lupescu, Mircea Pascu şi Marcel Puşcaş. Se producea în barul hotelului pe care îl avea, la acea vreme, Marcel Puşcaş pe strada Aurel Vlaicu, în Capitală. Discuţia avea să fie apoteotică, în condiţiile în care până la alegerile din cadrul FRF mai erau destule luni, în condiţiile în care Mircea Sandu încă nu îşi anunţase intenţia de a sta la masa bogaţilor din fotbalul european. „Ionuţ, renunţă să te mai baţi cu Sandu. Nu ai nicio şansă. Vrei să râdă lumea de tine? Îţi spun un lucru: proiectul cu care încerci să câştigi alegerile este banal, îl au toţi candidaţii. Nu câştigi alegerile cu un stadion pe care îl va face, oricum, Primăria. Nu îl poţi bate pe Mircea! Trebuie să înţelegi că ţinta lui Mircea Sandu o reprezintă UEFA. Pentru a fi ales în conducerea UEFA, el trebuie să rămână la conducerea FRF. Niciodată nu te va lăsa să îl baţi! Renunţă să îi fi adversar, mergi în tabăra lui şi tu vei fi adevăratul preşedinte. Sandu nu va sta pe aici, tu o să decizi ce şi cum… ” – au fost cuvintele lui Puşcaş pentru Ionuţ Lupescu.

Chiar dacă de multe ori pare decupat dintr-un alt film, cu trăiri în alte lumi, fiul lui Culae a priceput care este mersul treburilor. A preferat ocara foştilor colegi din „Generaţia de aur”, dar a ajuns Director General al FRF – la braţ cu echipa lui Sandu! Pentru o perioadă a ales să fie un fel de preşedinte – marionetă al FRF, o voce din off a „oficialului UEFA” Mircea Sandu. Apoi a urcat în structura din care făcea parte şeful său…

Peste ani povestea se repetă. Doar că în locul lui Ionuţ Lupescu se află chiar sfătuitorul acestuia, Marcel Puşcaş. Candidatura fostului preşedinte al Steaua Bucureşti este oarecum ciudată: în ultimii ani orădeanul a renunţat la toate afacerile din România şi s-a mutat în Austria! Brusc a revenit pe meleaguri natale, hotărât să-i ia locul „naşului” Sandu.

Nu ştiu dacă Marcel are în spate pe cineva care să-l sfătuiască – aşa cum el şi Pascu o făceau cu Lupescu în urmă cu 8 ani. Nu ştiu nici măcar ce vrea cu adevărat. Pentru că îmi e greu să cred că îşi doreşte să fie în rol de Gică Popescu – dacă va câştiga disputa din 5 martie. Spun asta pentru că nu îl văd pe Puşcaş pe post de marionetă a lui Mircea Sandu – cel care va rămâne preşedinte onorific al FRF. Cel care – se îndoieşte careva? – va rămâne adevăratul păstor al fotbalului românesc!

Aşa că, public, îi pun o întrebare amicului Marcel Puşcaş: Ce urmăreşti de fapt? Pentru că în postura de perdant sau de marionetă nu te văd!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>