Scrisoare către Excelenţa Sa, domnul Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România

Scris de admin_2 pe February 1, 2012

scrisoare catre Mark H. GitensteinDupă 45 de ani în care părinţii şi bunicii noştri îşi puneau speranţele într-o întoarcere a Statelor Unite cu faţa către ţările din spatele cortinei de fier. După Revoluţia din decembrie ’89, după mineriade, după 22 de ani de haos la nivel social, politic şi economic, drepturile constituţionale au devenit un lux în România de azi. Cel puţin asta este părerea domnului ambasador SUA la Bucureşti.

Suntem în anul de graţie 2012, suntem o ţară ce face parte din Uniunea Europeană. Suntem un Stat Constituţional de Drept. Cu toate astea, suntem comparaţi cu Siria ca nivel al democraţiei. De către cine?! De către trimisul diplomatic numărul unu al celui mai democratic (teoretic) sistem din lume, Statele Unite ale Americii, ţară al cărei simbol este Statuia Libertăţii.

Este acesta un semnal de alarmă? Să ne temem pentru vieţile noastre sau să fim în continuare amuzaţi de retorica unui diplomat lipsit de tact şi de inspiraţie?

Este adevărat. În Siria protestatarii sunt împuşcaţi, în timp ce în România sunt doar bătuţi, gazaţi, supuşi abuzurilor forţelor de ordine, urmăriţi şi ameninţaţi. În România serviciile secrete ascultă telefoanele ultraşilor, în timp ce clanurile de interlopi îşi fac afacerile nestingherite. În România dreptul la libera exprimare şi liberă circulaţie este încălcat vădit. Deci, să ne bucurăm şi să apreciem că încă ne mai simţim oasele rupte şi stomacul gol. E un semn că încă suntem în viaţă.

Cu toate că mi-aş dori să ţin cont de sfatul distinsului diplomat american, anume să mă bucur că încă mai trăiesc după atâtea zile de protest, un singur lucru îmi rămâne neclar… Cui să-i mulţumesc pentru acest favor?

Alexandru Tofan,
Membru fondator al Asociaţiei Suporterilor Români
Licenţiat în Drept, director regional vânzări companie multinaţională

Rostit cu ocazia Galei “Personalităţile Anului 2011″, discursul Ambasadorului Mark H. Gitenstein conţine un mesaj de încredere acordată generaţiei noastre, tineri ce cred în şansa şi dreptul lor de a proiecta o schimbare profundă şi pozitivă a României. Da, dincolo de ignoranţa ori chiar dispreţul formulat de diverşi actori ai scenei politice actuale, dincolo de obositoarele clişee cu care majoritatea presei locale sau naţionale expediază în vulgar aceste acţiuni de protest în stradă, dincolo de multe alte motive de descurajare şi, nu în ultimul rând, în ciuda gerului din aceste zile, aceşti tineri din Bucureşti, Cluj ori alte oraşe ale României insistă în încercarea lor de a se face măcar auziţi!
Suntem de acord, a-ţi exercita dreptul fără teama de a fi împuşcat de pe acoperişuri este un semn al progresului! Noi tinerii ne dorim însă ceva mai mult! Ne dorim o nouă articulare a societăţii civile. Ne dorim consultare în luarea deciziilor care ne privesc direct. Ne dorim participare!
Oana Tănase, 36 de ani, critic de artă

Noua Europă, care îi este atât de mult îndatorată Statelor Unite, are nevoie de propria ei primăvară a democraţiei. Este primăvara care trebuie să continue şi să desăvârşească Revoluţiile din ’89. După 20 de ani de tranziţie nu ne-am găsit încă drumul, nu avem încredere în instituţiile noastre democratice şi, mai ales, nu mai avem încredere unii în alţii.
Statele Unite ale Americii şi-au asumat rolul istoric de a apăra democraţia şi drepturile. Acum, când duşmanul nu mai este comunismul, acestea şi-au pierdut forţa şi viziunea. America a obosit. Declaraţia Excelenţei Sale Mark Gittenstein este o dovadă grăitoare în acest sens. Ame­rica face greşeala de a considera democraţia inevitabilă şi sigură. Mai face greşeala de a cere partenerilor prea puţină democraţie atunci când de fapt trebuie să ceară mai multă.
După integrarea în UE din 2004/2007, elitele s-au îndepărtat şi mai mult de cetăţeni, iar instituţiile
şi-au agravat scleroza. Democraţia în România este în pericol pentru că aproape nimeni nu mai crede în ea. A fost abuzată de politicieni, coruptă de interese private şi, în cele din urmă, refuzată de cetăţeni. Ne aflăm acum într-un moment de cotitură. Am putea să ne lăsăm pradă iluziei că suntem o ţară democratică şi europeană. Dar nu suntem. Nu încă şi prea puţin. Nu absenţa gloanţelor trebuie să ne îngrijoreze, ci absenţa cetăţenilor care ar fi dispuşi să se pună în calea lor pentru a apăra li­bertatea şi democraţia.
Ce se presupune că ar trebui să fa­cem noi? Să emigrăm? Să ne re­fu­giem în viaţa profesională şi consu­mism? Să mimăm participarea şi ca­ritatea? Nu. Nu e de ajuns. E posibil să pară că acţiunile noastre destabilizează ţara. Dimpotrivă. O ţară ali­niată de frică sau ignoranţă la pi­cioarele unui conducător autoritar nu este o ţară stabilă. O ţară sărăcită şi fracturată nu este o ţară stabilă. O ţară stabilă este o ţară nu neapărat bogată, ci solidară. O ţară stabilă este una în care am înlocuit teama cu încrederea şi ignoranţa cu implicarea. Generaţia noastră are nevoie de o luptă, şi poate e momentul pentru ea. Din fericire, este o luptă pentru democraţie, şi nu împotriva ei.
America, dacă ai încetat să mai visezi, măcar lasă-ne pe noi să o facem!
Claudiu Crăciun protestatar, lector universitar

Participarea cetăţenilor este vitală într-o democraţie. Iar participare civică este ceea ce noi facem în Piaţa Universităţii. Am protestat paşnic, nonviolent încă de la început. Nu mă mulţumeşte faptul că pot să potestez fără să fiu împuşcată în stradă. Democraţia presupune infinit mai mult, presupune o agendă publică şi politică în care interesele şi vocile cetăţenilor, fie ei bărbaţi sau femei, să fie prezente, presupune dialog şi dezbatere asupra proiectelor esenţiale care afectează vieţile cetăţenilor, de exemplu o lege a sănătăţii, o lege a educaţiei.
Atunci când contractul social este încălcat este dreptul cetăţenilor să protesteze. Noi am ieşit în stradă pentru a apăra democraţia, pentru a ne apăra drepturile, de pildă dreptul la libertate de exprimare, dreptul de a avea alegeri libere. Un “ABC al de­mocraţiei” presupune infinit mai mult decât faptul că nu sunt îm­puş­caţi cetăţenii de către reprezentanţi ai instituţiilor statului. Îmi displace că nu se insistă suficient asupra caracterului paşnic al protestelor. Însă, dacă tot sunt subliniate violenţele din primele zile ale protestului, investigarea abuzurilor săvârşite de jandarmi şi sancţionarea celor vinovaţi ar fi fost un progres. Modul în care instituţiile statului se raportează la cetăţeni este un indicator al gradului de democratizare.
Oana Baluţă, Lector universitar Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti.

Mulţi consideră SUA un fel de leagăn al libertăţilor absolute, un loc unde, vorba aia, poţi sta şi-n cap şi nimeni nu-ţi face nimic. Demult, însă, această imagine idilică, a unui paradis al exprimării libere, nu mai constituie o realitate a Americii. Ultimele luni de proteste tip “occupy” au arătat cât de departe se afla Administraţia americană de sintagma “land of the free”. În acest context, exprimarea ambasadorului american nu mă miră. Cu atât mai mult cu cât, după ce ne îndeamnă să zicem mersi că nu ne împuşcă nimeni, vorbeşte despre “tinerii educaţi şi sofisticaţi” din piaţă. În viziunea sa, probabil că aceşti tineri sunt îndeajuns de buni încât să nu fie împuşcaţi, dar nu îndeajuns de buni încât să constituie noua so­cietate civilă, alta decât cea expirată, pe care mister Băsescu o aşteaptă să-i apere poalele mantiei de salvator al naţiunii.
Nu ne mai miră demult ceea ce spun politicienii, fie străini, fie locali. Şi asta ar trebui să-i îngrijoreze cel mai mult. Dacă nu ne mai mirăm, înseamnă că nu mai e loc de nego­ciat, în minţile noastre. Înseamnă că ne radicalizăm. Sunteţi sigur că asta vreţi, domnilor politicieni? Sunteţi siguri că sunteţi pregătiţi?…
Mihnea Blidariu, Artist şi activist civic, Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>