România este ţara cu cel mai scăzut nivel de mulţumire faţă de sistemul medical

Scris de admin_2 pe December 7, 2011

Doar şase la sută dintre români se declară mulţumiţi faţă de serviciile medicale. Potrivit unui studiu realizat în 28 de ţări de către IRIS Network, România este ţara cu cel mai scăzut nivel de mulţumire faţă de sistemul de sănătate şi de modul în care acesta este administrat.

Niveluri apropiate de al României se observă şi în Egipt (7%), Columbia (8%) şi Ucraina (9%).

La nivel global, şapte din zece persoane consideră că au o stare de sănătate bună sau foarte bună. Ţările în care autoevaluarea stării de sănătate înregistrează cel mai bun nivel sunt SUA, Irlanda, Columbia, Germania, Pakistan şi Indonesia, în aceste ţări peste 80% dintre participanţii la cercetare fiind mulţumiţi de propria stare de sănătate.

„România se încadrează în media globală (alături de Grecia, Franţa, Slovenia şi Olanda), 72%din populaţie apreciindu-şi pozitiv starea de sănătate”, rezultă din studiu.

Studiul IRIS Global Health a fost realizat în 28 de tari membre ale reţelei Iris Network. În total au fost realizate 22.493 de interviuri folosindu-se metode de colectare adaptate situaţiei din fiecare ţară (on-line, face to face sau prin telefon). Datele au fost colectate în perioada august – octombrie 2011, folosindu-se un chestionar similar în toate ţările participante. În România s-au realizat 1.100 de chestionare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>