Peste jumatate dintre români se descurca greu cu banii

Scris de admin_2 pe November 10, 2011

Mai mult de jumătate dintre români (56%) recunosc că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, în vreme ce aproape un sfert spun că sunt datori (24%).

 

Primele luni de toamnă au adus scăderea indicelui de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK. Nivelul acestui indice în luna octombrie este în linie totuşi cu media ultimului an.

În privinţa perspectivelor financiare, puţin peste 40% dintre români spun că se aşteaptă la o înrăutăţire. Şi la acest capitol se remarcă o tendinţă pozitivă faţă de primele luni de toamnă ale anului trecut când pesimismul românilor era mai accentuat, peste jumătate declarând la acel moment că văd o înăsprire a acestei situaţii în următorul an. 13% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următoarea perioadă, iar aproape 40% se aşteaptă să rămână la fel.

77% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în vreme ce speranţele pentru următorul an sunt ceva mai mari – 9% dintre ei declară că aceasta se va îmbunătăţi.

Încrederea în stabilitatea locului de muncă se situează la un nivel foarte scăzut faţă de lunile trecute ale anului. 77% dintre români se aşteaptă ca şomajul să crească şi numai 3% estimează o scădere în următorul an. În ceea ce priveşte inflaţia, atât cea trecută, cât şi cea viitoare, declaraţiile rămân pesimiste. Peste trei sferturi dintre români estimează o creştere a preţurilor în 2012, în număr aproximativ egal (74%) cu al celor care au resimţit în ultimul an o creştere a inflaţiei pentru majoritatea produselor. La polul opus, procentul optimiştilor continuă să fie unul mic, mai puţin de un român din zece speră la o scădere a preţurilor în următoarea perioadă.

În prezent, românii nu arată deschidere către economisire şi mari investiţii. Doar 15% spun că vor pune bani deoparte în următorul an. Intenţiile de achiziţie a unui automobil sau a unei locuinţe scad şi ele de la un trimestrul la altul: 9% dintre respondenţi, respectiv 3%, spun că vor face o atfel de achiziţie în următorul an. Un procent ceva mai ridicat (15%) intenţionează totuşi să investească în îmbunătăţirea locuinţei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire sau a unor obiecte sanitare.

Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>