Halepizarea României

Scris de Ovidiu Ciutescu pe August 15, 2014

OLYMPUS DIGITAL CAMERARomânia joacă Baba-oarba între “bunăstarea” anunțată de Guvernul Ponta și recesiunea despre care vorbesc analiștii, Gardoș umple buzunarele lui Gigi ( nu ale Stelei!), iar canicula nu vrea să mai părăsească arcul carpatic. Nu astea sunt subiectele…

Astăzi vreau să vorbesc despre “halepizarea României”. Ce-i aia? Am aflat și eu expresia asta de pe Facebook, locul în care toți sunt președinți de stat și ratați deopotrivă. Mi-a zis-o, cu reproș, un nene care promovează boxul, supărat că nu-i promovează jurnaliștii disciplina iubită. Omul era nervos pe faptul că România are câteva fete cu performanțe notabile la Campionatele Mondiale, că pugiliștii “omoară” tot ce le ies în cale, că viitorii Doroftei și Bute bat la ușile performanței mai abitir ca niciodată. Iar noi, mârlanii de ziariști, o vedem doar pe Simona Halep în fața ochilor!

Spusele domnului în cauză m-au făcut să meditez asupra performanțelor boxului românesc, să caut un grăunte de  adevăr care să-i întărească câtuși de puțin indignarea. N-am reușit să-i găsesc campionii, nici măcar potențialii viitori campioni ai ringului. Fie ei, amatori sau profesioniști. Cât le privește pe fete… să mă ierte, dar nu le văd mari performere, mari formatoare de imagine. Fie și pentru faptul că nu în ring e locul lor, cum nici la haltere sau în alte sporturi paranormale sexului frumos! În schimb, pe Halep, pe handbaliste, pe sprinterul Cătălin Câmpeanu și câțiva alții am să-i promovez cât pot. Chiar și cu riscul de  a face parte din acea categorie, a halepizaților… Ei sunt printre puținii ambasadori adevărați pe care îi mai avem, sunt singurele icoane la care Occidentul și Americile se închină și vorbesc frumos despre România.

Ar mai fi, ce-i drept, câțiva elevi și studenți, olimpici de prestigiu în competițiile internaționale. Cam atât, din păcate. Pentru ei, pentru ăștia, puținii, merită să îmi lipesc o asemenea etichetă pe frunte. Pentru urmașii lui Leonard Dorin Doroftei ( cât de prieten mi-ar fi Moșu’…) nu merită să consum “cerneala“. Nu acum!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>