Drama intelectualului român nu este lipsa de bani, ci timpul liber

Scris de admin pe December 2, 2014

intelectual romanTot intelectualul român are un singur vis: o mare sinecură pe lângă una din instituţiile statului român. Sigur, de preferat chiar la cultură, dar dacă nu se poate acceptă şi altceva. Poate să fie, pentru o vreme, purtător de cuvinte grele undeva la un stabiliment mai de planul doi, dar asta numai pentru a-şi pregăti, bineînţeles, atacul decisiv asupra fotoliul pe care l-a ochit iniţial.

Vi se pare că exagerăm? Nicidecum. Priviţi numai la maldărul, la stiva, sau mai bine zis la muntele de scrisori care de care mai deschise, fie ele aşternute direct pe facebook sau în (aproape) pensionata cutie de scrisori. Care mai de care ştie mai bine cine trebuie să fie consilier prezidenţial, cine ministru, cine paharnic şi cine uşier. Propriu-zis ne dăm seama că intelectualul român nici nu mai face altceva decât să urmărească zi şi noapte toate mişcările din cancelaria de stat, cu bâta la îndemână după uşă şi abia aşteptând să-i croiască vreo două derbedeului care îndrăzneşte să nu-i ia în seamă opiniile. Virtuale, desigur.

Reiese, prin urmare, că dispariţia clasei de mijloc în România este pur şi simplu un mit, la fel şi presupusa pauperizare a acesteia. Intelectualul român, de stânga sau dreapta, nu contează, are mulţi bani şi prin urmare foarte mult timp liber, de unde şi vioiciunea cu care stă şi umple zilnic peretele facebook de lături, care de care mai sforăitoare şi mai degrabă vărsătoare de sânge de politician, în cazul în care, aşa cum am spus, nu-i sunt luate în considerare măreţele opinii politice.

Pentru că, nu-i aşa, intelectual român se pricepe la absolut orice. Fotbal, gastronomie, femei, maşini de curse, istorie ş.a.m.d. Atunci de ce să ne mire că la politică e vioara-ntâi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>