Cu CNA–ul în mină!

Scris de Ovidiu Ciutescu pe October 14, 2013

Am evitat pe cât de mult să urmăresc subiectul legat de exploatarea de la Roşia Montană. Motivul este simplu: oricât ai încerca să rămâi neutru, nu poţi! Pe de o parte avem  paradigma socială a zonei, iar pe de altă parte ne lovim de faptul că exploatarea se va dovedi enervant de toxică pentru mediu.

Vedem că mulţi susţin această cauză. Au şi argumente: nu prea se cunoaşte vreo altă formă de exploatare rentabilă ( în afară de cea cu cianuri!), locuitorii zonei stau cu curul pe un munte de aur, dar mor de foame şi, nu în ultimul rând, … banii nu au miros ( mai ales pe vremurile astea!)

Nici tabăra cealaltă, a opozanţilor, nu pare lipsită de logică: exploatarea aurului de la Roşia Montană ar lăsa în urmă un lac imens, mai mare decât Monaco, toxic până la refuz. În aceste condiţii, contestatarii, îşi pun întrebarea: dacă exploatarea ucide, la ce bun să scoţi totul la suprafaţă? Ce să faci cu banii în mormânt? Başca faptul că nu statul român ar fi marele beneficiar al acestei exploatări gigantice.

Şi mai iritant este faptul că vedem un asediu al Roşia Montană Gold Corporation  asupra minţii noastre. Un asediu mediatic care, parcă, nici nu ne dă loc de întors: „Bun pentru România” sau „Spune DA! mineritului” sunt slogane ce infestează, la propriu, urechile, ochii, implicit creierul nostru la orice oră şi minut al zilei prin micile ecrane ale televizoarelor. Pot spune că e o campanie mai al dracului dusă decât vestitele lupte pentru determinarea cetăţeanului să voteze pentru schimbarea Constituţiei sau pentru aleşii neamului.

Cum acest tip de campanie este, totuşi, civică, îmi pun întrebarea cui foloseşte mizeria de o înghiţim zilnic de pe sticla televizoarelor? Cine le dă voie acestor oameni să facă o reclamă, cu un mesaj CLAR şi IMPERATIV atât de viral. Care lege permite asta? Pentru că, în niciun caz, Legea CNA-ului nu prevede aşa ceva. Ba, Codul de practică în publicitate arată, la art 1.3,  următoarele: „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; iar la art. 5.1, spune aşa:  „anunţătorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare”. Atunci, ce să mai înţelegem, fraţilor? Că ne apăraţi de anumite informaţii ce ne pot fi dăunătoare sau…?

Am văzut reacţiile CNA din ultimile luni. Unele dure, poate cele mai dure pe care le-a avut instituţia de la înfiinţare. Amenzi peste amenzi şi licenţe TV ridicate fără prea multe explicaţii. În 99% din cazuri spun că sunt decizii corecte, logice într-un peisaj media ce se vrea sănătos. Însă, când văd o asemenea pasivitate atunci când vine vorba despre mesaje ca cele expuse mai sus… mă învăluie temperatura. Scenarita urcă în termometru mai ceva ca nivelul febrei când sunt răcit şi mă face să mă întreb: chiar sunt corecţi oamenii ăia, de împart dreptatea la CNA?

Deunăzi, colega Eugenia Vodă, de la emisiunea „Profesioniştii”, a trimis o scrisioare deschisă CNA –ului. Chiar dacă nu i-am cerut permisiunea ( sunt convins că mi-o va acorda tacit!) am să o semnez şi eu. Pentru că această petiţie o consider  morală şi normală într-un stat de drept. Sau, cine ştie, poate că nu-i chiar aşa. Şi, atunci…

Redau mai jos scrisoarea deschisă adresată de Eugenia Vodă Consiliului Naţional al Audiovizualului

“De ce e „bun pentru România” un Lac Otrăvit, mai mare decât Monaco?

Am citit că pe marginea subiectului Roşia Montană s-au strâns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (două mii!) de „sesizări, plângeri, reclamaţii”. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput până acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră. Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi că pe o „plângere deschisă” – solicit membrilor CNA stoparea imediată şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Până şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul”. Pe când la reclamele aşa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice -, ţi se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”… Într-un fel, e de înţeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi totuşi, când e vorba de un subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională, nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie?

Am văzut, în arhiva CNA-ului, că în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, câte şi mai câte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România” e mai puţin inexact decât o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate (art 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţătorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă şi art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conţinutului audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo, şi cu aţiţ mai puţin ca un spaţiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul sănătăţii audiovizualului românesc…

Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atâta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!”… „Bun pentru România”? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun”, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun – e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare – că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană”, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un cuvânt hotărâtor şi limpede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.

În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rând să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul” s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100%, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decât o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decât Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării?

Cu siguranţă că nu poţi fi decât solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „rosieni”, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul”, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor”, aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia… Dacă vrei să salvezi ce e frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi” şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică” (deşi, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decât sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de câte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lingă un maidan de pe care tot nişte „investitori” au ras Tricodava, cândva o fabrică faimoasă, sau că nu ţi se strânge inima când vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru ca toate au însemnat oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace…

Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urâţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; Dumnezeul lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decât Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României”, e mult mai important un rest de demnitate, decât gramele de aur pe cap de locuitor!

Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România”; dar când vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte”, „şeful” îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic”, eu sunt „nou”, eu sunt venit „după”!

Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv”. Pentru ca una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici”! Şi cred că toţi aceşti politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!

Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lingă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trânteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricât de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urât!

Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decât Toscana”, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împiedice să prosperăm)!

Am văzut şi că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională. Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice”, în favoarea acestui proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!”, în afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîma biserici şi ne distruge cimitire, lăsând în urmă un Lac Mort mai mare şi decât Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!”)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turişti. Câti turişti ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume”, care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată”? Am mai auzit şi varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo… În orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte, va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am mai auzit şi varianta că „aurul va rămâne acasă”: deci le asigurăm investitorilor şi vânzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur – asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că „vom renegocia”! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi degeaba! Inima României nu e negociabilă!

Într-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb, şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului”, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC”!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat”, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cit ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decât firfiricii-mizilic câştigaţi din toată afacerea?

Am dat clik pe „Auri sacra fames” (e de prisos să mai spun ca şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului”!), „blestemata foame de aur, la câte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni”, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mâine două decenii, această „corporaţie”, investind masiv în publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind în dreapta şi-n stingă, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a tuturor „plângerilor” din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanităţii”… Natura înseamnă Viaţă, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Roşia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorităţi…

Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii”. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni… Toţi nu pot decât să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a istoriei, responsabilitatea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină”. Am auzit şi varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece”. Cred că e exact invers.

Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decât Monaco, şi să respire praful ridicat de vânt de pe întinderile de piatră golaşă… Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!”

…Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decât Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!…

Cu tristeţe şi cu speranţă, Eugenia Vodă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>