Braţ la braţ cu naziştii!

Scris de Ovidiu Ciutescu pe January 5, 2014

londra„Nu joacă rău pentru un imigrant român” – au dictat comentatorii meciului dintre Arsenal şi Tottenham, referirea fiind directă la adresa fundaşului Vlad Chiricheş. Revoltătoare, remarca pare să treacă neobservată în rândul mediilor politice şi diplomatice din România.

Trecând peste faptul că a făcut un joc dezastruos, fotbalistul nu trebuie lăsat fără ajutor din  partea reprezentanţilor României în capitala Marelui Regat. Fie şi pentru faptul că el reprezintă ţara noastră într-una dintre cele mai importante competiţii sportive ale „bătrânului continent”, dar în special pentru faptul că de câţiva ani asistăm la un circ psihologic – impus de britanici la adresa est-europenilor – mai abitir decât o făceau cu decenii în urmă naziştii faţă de evrei!

Iar aşa ceva este impardonabil, mai ales că nimic, ABSOLUT NIMIC, nu le dă dreptul acestor mârlani să se considere superiori. O ţară în care alcoolul ţine loc de apă potabilă, în care prostituţia depăşeşete orice limite ale imaginabilului, o ţară din care dacă imigranţii estici ar pleca, ar rămâne cu boaşele dezgolite – nepuncioşi în faţa vicisitudinilor cu care s-ar confrunta cotidian. Şi nu spun asta fără să iau în calcul mai multe considerente!

În urmă cu vreo 15 ani, un amic – inginer în telecomunicaţii – a fost transferat de către compania la care lucra, din Cairo la Londra. L-am revăzut, apoi, după vreo 8 luni. Coco se îngrăşaşe şi iubea teribil cocktail-urile din bere şi whiskey.

L-am întrebat cum e viaţa în capitala Marelui Regat. Mi-a răspuns simplu: îngrozitoare! Curios, l-am provocat să exemplifice coşmarul prin care trecea. Fireşte, totul se producea la o bere – loc numai bun de împărtăşit astfel de experienţe. „Păi, cum să îţi spun… englezii sunt o naţie care stă numai în cârciumă. Indiferent că sunt bărbaţi sau femei, adulţi sau minori, după amiaza PUB-urile sunt ochi. Se bea la foc automat, apoi şi-o trag de se rup. Nici nu mai contează care cu cine şi-o pune, că e urâtă sau frumoasă… De aia au şi cel mai ridicat grad de natalitate juvenilă din Europa. Că nu folosesc prezervativ, nu iau anticoncepţionale, nimic. Ştii ce a făcut una după ce am făcut sex cu ea? S-a dus în baie, şi-a băgat duşul în vagin, apoi s-a dat cu curul de pământ. Cică aşa scotea sperma din ea. Mi-am făcut cruce! (…) La ei totul se consumă pe traseul job – PUB – patul de acasă sau banca de pe trotuar. Trebuie să şi doarmă, nu? Problema este că dacă n-ar fi indienii, noi şi alte câteva naţii, nici nu ai avea cu cine să discuţi acolo. La ei, dialogurile intelectuale se poartă cam tot pe la un pahar şi se învârt în jurul … ai văzut cum a decolat OZN-ul ăla în Star Trek? sau ai văzut cum a aruncat Stallone cuţitul în ultimul său film?” – spunea Coco pe atunci. Cunoscându-l destul de bine, l-am crezut!

Trebuie să recunosc că nu am fost niciodată în Anglia. Cu atât mai puţin la Londra. Asta nu înseamnă că nu mi-aş dori să vizitez celebra metropolă… Dar asta nu înseamnă că nu cunosc cât de cât acest popor. Măcar prin contactele avute cu reprezentanţii acestei naţii, cu presa de acolo etc. Şi impresia nu-i bună, sub nicio formă. Mai degrabă, tolerantă. Apropiată de senzaţiile care-i provocau glumele lui Benny Hill. Şi nici nu cred că mă înşel asupra acestei naţii în care până şi psihologii sunt atipici. Cum aş putea susţine contrariul atâta timp cât un celebru psiholog englez, Gordon Gallup (angajat la Universitatea din Albany – USA) crede că femeile însărcinate au greţuri dimineaţa din cauza spermei, care este o substanţă străină în corpul femeii şi că totul se poate rezolva cu o partida de sex oral – făcută la primele ore ale zilei?!…

Pe Coco l-am revăzut, apoi, după un an. Slăbise şi avea un tonus bun. Secretul acestei schimbări? “Mi-am luat maşină şi m-am mutat în afara oraşului. Acasă am bicicletă, fac sport şi citesc” – s-a confesat amicul meu. Îşi schimbase complet stilul de viaţă, renunţase la contactul cu elevata societate londoneză. Nu am să le recomand britanicilor să îşi schimbe stilul de viaţă sau să nu ţină cont de sfaturile lui Gallup. Ar fi absurd, măcar şi pentru că plăcerile sexuale nu se cântăresc la fiecare persoană, naţie, cu aceeaşi unitate de măsură. Din cotră: faceţi cât mai mult sex oral dacă vă face să simţiţi bine şi dacă aveţi cu cine, domnilor! Pentru că mă îndoiesc că la cât de îmbâcsită au mintea cu alcool „zveltele” britanice mai ştiu ce fac atunci când se pomenesc cu mătărânga printre dinţi! Şi… de bine ce o fac, bieţii britanici dau câte o fugă prin Europa de Est, locul ăla de care le e frică, din care cred că lumea dă puhoi să le ia locurile de muncă…

Şi pentru ce credeţi că vin aici onorabilii urmaşi ai Tudorilor? Să îşi caute neveste…, pe sprânceană. Îmi amintesc de un amic, Myke pe numele său. De fel din Londra, proprietar al unui mic parc auto şi amator de senzaţii, londonezul a luat-o la picior prin Est. A început să facă afaceri la Moscova, apoi s-a tot mutat până a ajuns în Vâlcea. Importa televizoare second-hand şi îşi deschisese o cârciumă. L-am întrebat: „De ce ai ales să vii aici, Myke?” Mi-a explicat, enervant de sincer: „Femeile mi-au distrus toate afacerile. M-au ruinat în fostul URSS. Sper ca aici să fie mai bine, să-mi întemeiez o familie”. Nimic aiurea. Doar că, a stat el ce a stat şi a găsit. O individă din Brezoi ( nu-i dau numele pentru că nimeni nu v-a câştiga nimic din asta!) Ne-a făcut cunoştinţă cu ea şi i-am recomandat să folosească mai multe prezervative atunci când se apucă de treabă. Noi glumeam, Myke nu pricepea. I-am spus, noi – amicii români – că în Brezoi e vorbă ( nm. accept înjurăturile localnicilor!): dacă la o poartă nu e o curvă, la următoare sunt TREI! Că de aia Valea Oltului e aşa de generoasă în „păsărici de parcare”! Tot n-a înţeles nimic, a trecut-o pe numele său a mai îmbogăţit Imperiul cu o doamnă de valoare!

Cam asta e cu naţia care ne huleşte peste tot pe unde apucă şi pe care parlamentaru’  român o pupă în cur la fiecare colţ de Europă… Un popor jegos, prost, puternic prin natura destinului. Halal!

PS. La ora când scriu aceste rânduri, în Marea Britanie este dimineaţă. Îmi şi imaginez cum or striga acum soţii după consoartele gravide: hai să îţi iei…medicamentul anti-greaţă! :)))

 

One Response to “Braţ la braţ cu naziştii!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>