Abuzul de putere și legea. Unde e limita?

Scris de admin pe January 13, 2013

În ultimile zile, presa vâjâie ca vijelia pe marginea cazului polițistei abuzate de către șeful ei. Ce părea la început un scandal sexual izolat, pus în mișcare de un individ care merită cu siguranță să vadă cum arată interiorul unei celule, s-a transformat într-un adevărat taifun de acuzații, declarații, fire de intrigă dintre cele mai complicate.

Suntem din nou martorii unui scandal de proporții ce are ca actori oameni aflați în poziții – cheie într-un sistem ce ar trebui să fie în afara oricărei bănuieli, mai presus de orice îndoială, sistemul ce ar trebui să ne ferească de abuzuri. Apărătorii legii se erijează în dumnezei barbari, în bestii ce își permit să fure, să înșele, să mintă, să își bată joc de toți și de toate.

Până când vom mai îndura să vedem știri despre acești presupuși oameni ai legii care nu au nici o legătură cu legea noastră, ci care și-o impun pe a lor? Până când vom înghiți minciunile cu care ne îndoapă zilnic? Cine sunt aceia care își apără trepădușii aflați acum în ”cercetare disciplinară”, care vor scăpa numai cu o bătaie de obraz că s-au lăsat prinși? Unde este legea din țara asta, cine o apără și cine o impune? De câte voci de victime mai este nevoie ca cineva să înceapă să ia măsuri, să curețe Poliția de lichele și infractori?

Cum nu vii tu Țepeș Doamne?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>