Justiţie şi justiţiari

Scris de Ovidiu Ciutescu pe March 6, 2014

dupa gratiiDosarul transferurilor” şi-a trimis derbedeii după gratii. Printre cei aflaţi în culpă se găseşte şi un nume important al fotbalului european, fostul căpitan al României Gheorghe Popescu. Transformate într-o victorie a jurnalismului în lupta cu interesele din fotbal şi justiţie, condamnările se rejudecă pe holurile Parlamentului, şi nu numai… fluierul final se va da de la Cotroceni!

Bucuria iscată de izbânda justiţiei asupra intereselor unui grup de persoane şi trimiterea infractorilor după gratii pentru ani buni, a reprezentat o victorie jurnalistică de scurtă durată. Mai întâi chiar confraţii care au pistonat pe materializarea dosarului în ani de puşcărie au dat înapoi. “E prea dură decizia instaţei” – spun aceştia. De ce gândesc aşa? Pentru că nu se aşteptau ca oameni, precum Gică Popescu, să fie trimişi la mititica pe motiv de evaziune fiscală. Sau, cel puţin, nu pentru aproape patru ani!

Din trusturile de media frustrarea s-a extins spre, firesc, clasa politică. Iar problemele sociale, lupta pentru ciolanul pus deasupra patriei, a fost luată de compasiunea faţă de fostul căpitan al Univ.Craiova, Tottenham Hotspur, PSV Eindhoven şi Barcelona. Aşa că s-au apucat de semnat petiţii către Traian Băsescu. “Eliberaţi-l pe Gică Popescu” reprezintă sloganul fiţuicii care circulă de aproape 24 de ore printre politicieni.  ”Ca cetăţean al României, dacă va trebui să înaintăm o petiţie pentru graţiere inividuală către preşedintele statului român, pentru Gică Popescu, personal, aş semna-o şi o s-o semnez, să ştiţi. Este de o sută de ori mai cunoscut decât orice politician din România“- se justifică Valeriu Zgonea, om care în afară de garant al Constituţiei României (nm. care oferă independenţă totală Justiţiei!) este şi coleg de tenis cu piciorul cu fostul mare fotbalist român.

De la preşedintele Camerei Deputaţilor mutăm lupa într-un birou ce vrea să-şi transfere ocupantul în fotoliul de şef de stat. Cu stupoare constat că şi de aici, din mintea lui Crin Antonescu, ideea de justiţie ar trebui să fie preferenţială… măcar pentru Gică Popescu: “Consider că sunt momente în care trebuie să învăţăm să ne preţuim simbolurile naţionale şi să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieţii lor. Precizez că fac această declaraţie în nume personal, având în vedere amintirea momentelor de bucurie şi de mândrie naţională pe care această personalitate le-a adus fiecărui român prin rezultatele obţinute sub culorile echipei naţionale de fotbal a României.  De asemenea, nu trebuie să uităm că Gică Popescu, de-a lungul întregii sale activităţi sportive, a fost un adevărat ambasador al României, făcând apreciat numele ţării noastre, acolo unde politicul nu reuşea”.

Habar nu am, deşi am pretenţia că-i cunosc foarte bine cariera lui Gică, de momentul în care a reuşit fostul fotbalist să rezolve – în numele României – probleme în care politicul sau diplomaţia au eşuat! În fine… în schimb,  aceste driblinguri electorale mă fac să realizez încă o dată niminicia clasei politice româneşti, mojicia cu care aceşti oameni îşi permit să dicteze aplicarea legii, să propună graţieri, doar pe bază de CV!

Nu ştiu în ce măsură Zgonea sau Antonescu au auzit de Ken Kesey. Sunt convins că numele nu le spune nimic chiar dacă este celebrul autor al romanului “Zbor deasupra unui cuib de cuci“. Probabil că se vor întreba, dacă le vor pica aceste rânduri în faţa ochilor, care este legătura între Gică Popescu şi Ken Kesey. Ei bine, trecând peste faptul că ambii sunt celebri – îmi permit să cred că deşertăciunea nu va reuşi să pună gheara vreodată pe numele americanului – sunt şi infractori. Aşa se face că în 1965 acesta a fost arestat, executând aproape un an de închisoare doar pentru faptul că “organele” au găsit marijuana în torpedoul maşinii sale! Ca şi Popescu, şi Kesey a încercat să scape. “Baciul” a dat-o pe pocăinţă, plătind chiar şi o parte din banii pe care îi băgase în conturi în mod fraudulos, Kesey şi-a înscenat sinuciderea şi a fugit în Mexic. Într-un final a sfârşit într-un beci al închisorii San Matteo County din California. Nu a contat că reprezintă un nume greu pentru SUA, că ale sale cărţi se vindeau mai ceva ca pâinea caldă de pe tarabele comuniste. Şi, lucru important, niciun politician nu şi-a permis să îl deranjeze cu petiţii de graţieire pe preşedintele Lyndon B. Johnson. Trecând peste derizoriul unei astfel de acţiuni, ar fi însemnat să fie încălcată grosolan Constituţia SUA şi legislaţia acestei ţări. Şi, reţineţi domnilor, Kesey a fost acuzat doar că avea în posesie marijuana pentru consumul propriu. Nu furase milionul de euro făcând pe mironositul, pe omul care mâncase usturoi din aceaşi farfurie cu golanii din fotbalul românesc, dar care pretindea că gura nu îi pute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>